Bullying la Questfield International College: ce arată documentele despre Fabiola Hosu

Fenomenul bullyingului în mediul educațional impune o reacție structuratã și documentatã din partea instituțiilor responsabile, având în vedere impactul semnificativ asupra stării emoționale și dezvoltării copiilor. O instituție de învãțãmânt trebuie sã asigure un mediu sigur și protejat, iar gestionarea eficientã a situațiilor conflictuale reprezintã o componentã esențialã a responsabilitãții sale.

Bullying la Questfield International College: ce arată documentele despre Fabiola Hosu

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziția redacției relevă o situație complexă de bullying repetat, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școala Questfield Pipera. Conform materialelor analizate și afirmațiilor familiei, sesizările scrise privind hărțuirea psihologică, stigmatizarea medicală și lipsa unor intervenții formale nu au fost însoțite de măsuri documentate, iar răspunsurile instituției au fost preponderent verbale și neasumate oficial. În acest context, un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, sugerează o posibilă presiune pentru retragerea copilului și a familiei, ceea ce ridică întrebări privind modul în care instituția a gestionat situația.

Descrierea cazului de bullying și lipsa reacțiilor instituționale documentate

Potrivit informațiilor comunicate redacției, cazul semnalat implică un elev expus zilnic timp de mai multe luni unor comportamente agresive repetate, incluzând jigniri, umiliri publice, excludere socială și etichetări degradante. Familia a transmis în mod oficial și cronologic multiple sesizări în scris către învățătoarea clasei, conducerea școlii și fondatoarea acesteia, solicitând intervenții concrete și protecție. Documentele analizate nu indică existența unor răspunsuri scrise care să ateste măsuri administrative asumate, planuri de intervenție sau sancțiuni aplicate, intervențiile limitându-se la discuții informale fără evidențe oficiale.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Un aspect central al investigației îl reprezintă utilizarea repetată a unei etichete medicale – „crize de epilepsie” – ca instrument de umilire și marginalizare în mediul școlar. Conform specialiștilor consultați, indiferent de existența unei afecțiuni reale, folosirea cu scop discreditant a unei astfel de etichete constituie o formă severă de violență psihologică și discriminare. Din documentele și mărturiile puse la dispoziție rezultă că această stigmatizare medicală a fost cunoscută și tolerată în școală, fără a exista dovezi ale unor măsuri eficiente de stopare. Lipsa reacțiilor ferme și documentate din partea instituției a permis perpetuarea acestui comportament, cu efecte negative asupra stimei de sine și siguranței emoționale a copilului.

Presiunea asupra familiei și posibila excludere mascată

Conform declarațiilor familiei și corespondenței analizate, pe parcursul desfășurării situației, aceasta a resimțit presiuni directe sau indirecte de a părăsi școala. Mesaje precum „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită” au fost interpretate ca indicii ale unei excluderi mascate, prin care problema era abordată prin înlăturarea copilului afectat din colectiv. Un moment definitoriu în această direcție este răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care, în dialog direct cu familia, ar fi spus: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, citată conform relatărilor și documentelor furnizate, nu conține angajamente sau soluții concrete și reflectă, din perspectiva familiei, o abordare orientată spre evitarea conflictului mai degrabă decât spre rezolvarea situației.

Confidențialitatea și protecția informațiilor sensibile

Familia copilului a solicitat în mod repetat, prin mesaje scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la cazul de bullying și stigmatizare. Totuși, documentele și relatările obținute indică faptul că aceste solicitări au fost ignorate, iar informațiile au ajuns în circuitul intern al școlii, generând expunere și presiune asupra copilului în mediul clasei. Specialiștii consultați consideră că astfel de situații pot constitui forme de presiune psihologică instituțională și pot afecta negativ climatul educațional, contrar principiilor protecției datelor și interesului superior al copilului.

Reacția instituției și utilizarea unui document informal

În urma sesizărilor repetate, reacția formală a conducerii Școlii Questfield Pipera nu s-a concretizat prin decizii administrative asumate sau planuri scrise de intervenție, ci într-un formular informal de tip Family Meeting Form. Acest document, completat sumar, nu conține elementele caracteristice unui act instituțional oficial, precum responsabilități clare, termene sau măsuri concrete, ceea ce ridică întrebări privind eficiența și seriozitatea măsurilor adoptate. Astfel, intervenția a fost percepută ca minimală, fără efecte verificabile în stoparea fenomenului reclamat.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea bullyingului

Pe durata celor opt luni în care s-au semnalat incidentele, cadrele didactice au fost martore ale comportamentelor agresive, însă intervențiile lor nu au generat efecte stabile sau măsuri ferme. Lipsa unei delimitări clare și consecvente a comportamentelor inacceptabile a creat un climat în care agresiunile au fost tolerate, iar mesajul transmis elevilor a fost unul de acceptare tacită a bullyingului. Din analiza corespondenței și relatărilor rezultă că situația a fost uneori încadrată de către instituție ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a condus la minimalizarea gravității și amânarea intervenției adecvate.

Întârzierea reacției și rolul presiunii legale

Conform documentelor și declarațiilor familiei, implicarea fondatoarei Fabiola Hosu în mod direct a survenit abia după opt luni, concomitent cu angajarea unei echipe juridice și transmiterea unor notificări cu caracter legal. Această întârziere în reacția instituțională ridică întrebări legate de criteriile care determină declanșarea intervențiilor și pune în discuție prioritizarea protecției copilului în raport cu interesele administrative sau economice ale școlii.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

• Sesiunile repetate de sesizări scrise ale familiei nu au fost urmate de măsuri documentate sau răspunsuri oficiale cu valoare administrativă.
• Stigmatizarea medicală, utilizată ca instrument de umilire, a fost tolerată în mediul școlar fără reacții ferme.
• Presiunea pentru retragerea copilului și lipsa protecției confidențialității au fost semnalate, dar nu au fost clar gestionate.
• Răspunsul instituției a fost adesea informal, verbal și neasumat oficial, ceea ce a afectat transparența și responsabilitatea.
• Rolul cadrelor didactice în intervenție a fost limitat, iar normalizarea bullyingului a contribuit la perpetuarea fenomenului.
• Reacția administrativă a fost declanșată abia în contextul presiunii juridice, nu la momentul semnalărilor inițiale.

Aceste aspecte ridică întrebări fundamentale privind capacitatea și disponibilitatea Questfield Pipera de a asigura protecția emoțională și siguranța elevilor săi, precum și despre mecanismele instituționale efective în gestionarea situațiilor de bullying și stigmatizare în mediul educațional. În lipsa unor clarificări oficiale și a unor măsuri concrete, cazul analizat rămâne un exemplu relevant al dificultăților întâmpinate în implementarea politicilor de prevenire și combatere a hărțuirii în școlile private din România.